Lipoliza, o metodă nechirurgicală de diminuare a stratului adipos

Straturile de grăsime aflate sub piele pot fi diminuate prin lipoliză, o metodă nechirurgicală prin care se injectează lecitina obținută din extract de soia.
Soluția injectată conține și substanțe ajutătoare, vasodilatatoare, de resorbție, de hidratare. Produsul de bază, fosfatidil colina-lecitina, a fost și este folosit în chirurgia cardiovasculară pentru topirea ateroamelor de grăsime.

Lipoliza este o metodă nechirurgicală de diminuare a stratului adipos, dar trebuie efectuată numai în cabinete medicale, nu cosmetice, de către personal medical calificat, doctori specialiști în chirurgie plastică sau dermatologică. Toate zonele corpului pot fi supuse acestui tratament: brațe, abdomen, coapse, solduri.

O ședința de lipoliză durează 30 de minute. Pacientul poate simți ușoare înțepături de la acul cu care se injectează substanță, precum și o senzație de arsură la fiecare injectare. Zona devine roșie, caldă și dureroasă la palpare, iar în funcție de materialul genetic al fiecărui pacient, se pot produce vânătăi sau hematoame, care dispar în câteva ore sau câteva zile. Local, se pot pune comprese reci, însă pe perioada tratamentului nu este indicată administrarea de antiinflamatoare deoarece pot anihila efectul agentului lipolitic.

Tratamentul se poate efectua numai persoanelor care au starea de sănătate bună. Chiar dacă este vorba de foarte multe kilograme în exces, tratamentul este eficient, însă numai însoțit de o dietă restrictivă, respectată cu conștiinciozitate.